Nu după mult timp după ce mi-am pus planul în aplicare, l-am sunat pe fratele meu Nick. Apelul meu avea doar scopul de a-l contacta și de a-i povesti despre compania pe care am fondat-o. În viața mea se întâmplau întotdeauna multe lucruri – el știa deja asta.
Reacția lui Nick la vestea mea m-a surprins, deoarece a devenit foarte serios și m-a rugat să aștept un moment. Am auzit cum s-a ridicat și a închis ușa biroului său. Când s-a întors la telefon, a spus simplu: „Vreau să mă alătur.”
Oricine ne cunoștea, pe Vic și Nick, de mici, ar fi avut dificultăți să-și imagineze că am lucra împreună. Era același frate care mă putea ridica cu un braț (când eram copii) și care mă chinuia regulat cu amenințarea de a-mi pune păianjeni pe cap.
Nu eram sigur ce să-i spun. Fratele meu și cu mine aveam o relație solidă, de adulți, dar am urmat căi foarte diferite de la absolvirea facultății. Ne înțelegeam bine, dar nu știam cum ar fi să lucrăm împreună. Totuși, după ce m-am gândit la asta, am știut că nu era nimeni în care să am mai multă încredere că îmi va acoperi spatele dacă lucrurile ar merge prost.